blogul anarhist

un eventual moto al acestui blog ar putea fi: daca voi nu ma vreti, pe mine oricum ma doare-n cot de voi

e mai cinstit sa recunoastem deschis ca traim intr-o lume bolnava. un cacat, oricit l-ai vopsi si l-ai parfuma cu bvlgari, tot un cacat ramine (da, am de gind sa ma exprim sincer, fara eufemisme; pentru toate realitatile exista cuvinte care le denumesc; sa le folosim deci).

ieri am asistat la festivalul portocalelor intr-un apartament cu doua camere din tatarasi, pe care sint mindra sa spun ca l-am initiat si sarbatorit cum se cuvine, in incercarea de a salva o persoana draga din miinile unui bataus dezaxat. desigur, in viata, astfel de jigodii iti scuipa in fata, odata cu intreaga lor inteligenta, si un "titlu" pe care-l poarta, generator de pretentii absurde: gradele de rudenie sint, de fapt, functii, de genul ragurilor nobiliare, care cumpara avere si privilegii. si, asa cum veti constata cu totii, fiecare dintre noi e pozitionat la coada acestor ierarhii. "mama", "frate", "tata" nu mai desemneaza persoane dragi si apropiate din familie, ci functii ierarhice care-ti bubuie in ureche pretinzind respect etern, indiferent de cit de cretini sint cei care le poarta.

cu mina in piuneze de la aruncat atitea portocale, scriu acum aceste rinduri cu o singura intentie: sa desfiintez, pentru mine in primul rind, institutia familiei, oricum o mare ipocrizie care nu mi-a adus si nu-mi va aduce niciodata, nu vreun folos, ci macar o singura bucurie. ce-o sa se desfasoare mai departe in aceste paginile sint, desigur, frustrarile unui om neimplinit si inadaptat, care refuza sa faca parte din societate si vrea sa se izoleze de ea ca de-un parazit. si imi asum cu mindrie aceasta caracterizare.